1. Maestrului de cor. Yedutún. Al lui Asáf. Psalm.

2. [Îmi îndrept] glasul spre Domnul şi strig, [îmi îndrept] glasul spre Dumnezeu şi el îşi pleacă urechea spre mine.

3. În ziua strâmtorării mele, l-am căutat pe Domnul, mi-am întins mâinile mele toată noaptea şi n-am obosit; sufletul meu refuză să fie mângâiat.

4. Îmi aduc aminte de Dumnezeu şi gem, mă frământ şi duhul mi se sfârşeşte! Sélah

5. [Ai ţinut deschise] pleoapele ochilor mei, sunt tulburat şi nu pot să vorbesc.

6. M-am gândit la zilele de demult, la anii veacurilor de odinioară.

7. Noaptea îmi revine un cântec în inimă, cuget la el şi duhul meu se întreabă:

8. Oare Domnul ne va respinge pentru vecie, nu va mai fi niciodată binevoitor [faţă de noi]?

9. Oare a încetat pentru totdeauna îndurarea lui, s-a sfârşit cuvântul lui din generaţie în generaţie?

10. A uitat oare Dumnezeu milostivirea ori şi-a închis iubirea sa în mânie? Sélah

11. Şi am zis: „Aceasta este rana mea: dreapta Celui Preaînalt a slăbit!”.

12. Îmi voi aminti faptele Domnului şi îmi voi aminti de la capăt minunile lui.

13. Voi medita la toate faptele tale, voi cugeta la toate lucrările tale [minunate].

14. Dumnezeule, calea ta este sfântă! Care dumnezeu este atât de mare ca Dumnezeul [nostru]?

15. Tu eşti Dumnezeul care faci minuni, tu ţi-ai făcut cunoscută puterea printre popoare.

16. Cu braţul tău l-ai eliberat pe poporul tău, pe fiii lui Iacób şi ai lui Iosíf. Sélah

17. Te-au văzut apele, Dumnezeule, te-au văzut apele şi s-au tulburat şi abisurile s-au cutremurat.

18. Norii au revărsat ape, cerurile au dat drumul la tunete şi săgeţile tale au ţâşnit [în toate direcţiile].

19. Glasul tunetului tău [se rostogolea] în vârtej şi fulgerele [tale] luminau lumea; pământul s-a clătinat şi s-a cutremurat.

20. În mare este calea ta şi cărările tale, în ape multe şi urmele tale nu se cunosc.

21. Ai călăuzit poporul tău ca pe o turmă, cu mâna lui Moise şi a lui Áaron.





“Pobres e desafortunadas as almas que se envolvem no turbilhão de preocupações deste mundo. Quanto mais amam o mundo, mais suas paixões crescem, mais queimam de desejos, mais se tornam incapazes de atingir seus objetivos. E vêm, então, as inquietações, as impaciências e terríveis sofrimentos profundos, pois seus corações não palpitam com a caridade e o amor. Rezemos por essas almas desafortunadas e miseráveis, para que Jesus, em Sua infinita misericórdia, possa perdoá-las e conduzi-las a Ele.” São Padre Pio de Pietrelcina