Gefunden 797 Ergebnisse für: Cam
Nu de mult s-a ridicat Teudas spunând că el este cineva, iar numărul bărbaţilor care i s-au alăturat a fost cam de patru sute; el a fost ucis şi toţi care îl urmaseră au fost împrăştiaţi şi n-a rămas nimic din ei. (Faptele Apostolilor 5, 36)
Tocmai în acele zile, ea s-a îmbolnăvit şi a murit. După ce au spălat-o, au pus-o în camera de sus. (Faptele Apostolilor 9, 37)
Petru, ridicându-se, a plecat cu ei. Când a ajuns, l-au dus în camera de sus şi toate văduvele s-au adunat în jurul lui, plângând şi arătându-i tunicile şi hainele pe care le făcea Tabíta pe când era cu ele. (Faptele Apostolilor 9, 39)
şi ne-a poruncit să predicăm poporului şi să dăm mărturie că el a fost pus de Dumnezeu judecător al celor vii şi al celor morţi. (Faptele Apostolilor 10, 42)
Cam în timpul acela, Iród a pus mâna pe unii din Biserică pentru a le face rău. (Faptele Apostolilor 12, 1)
[Iród] era foarte mâniat pe cei din Tir şi Sidón, dar ei au venit împreună la el şi, convingându-l pe Blástos, care era camerierul regelui, au cerut pacea, pentru că ţara lor îşi procura hrana din regatul lui. (Faptele Apostolilor 12, 20)
cam patru sute cincizeci de ani. După aceasta, le-a dat judecători până la profetul Samuél. (Faptele Apostolilor 13, 20)
După ce am avut viziunea, am căutat să plecăm îndată în Macedónia, convini că Dumnezeu ne-a chemat să le predicăm evanghelia. (Faptele Apostolilor 16, 10)
şi predică obiceiuri pe care noi, fiind románi, nu avem voie nici să le primim, nici să le practicăm”. (Faptele Apostolilor 16, 21)
Căci în el trăim, ne mişcăm şi suntem, cum au spus şi unii dintre poeţii voştri: «Căci suntem şi noi din neamul [lui]». (Faptele Apostolilor 17, 28)
Erau cu toţii cam doisprezece bărbaţi. (Faptele Apostolilor 19, 7)
În camera de sus, unde eram adunaţi, erau multe torţe aprinse. (Faptele Apostolilor 20, 8)