Gefunden 177 Ergebnisse für: adunarea triburilor

  • Moise le-a vorbit căpeteniilor triburilor fiilor lui Israél: „Acestea le porunceşte Domnul: (Cartea Numerilor 30, 2)

  • Au adus la Moise şi la Eleazár, preotul, şi la adunarea fiilor lui Israél – pe cei captivi, captura, prada – în tabără, care era în stepele din Moáb, lângă Iordán, în faţa Ierihónului. (Cartea Numerilor 31, 12)

  • „Faceţi calculul capturii, al celor luaţi captivi dintre oameni şi dintre animale, tu şi Eleazár, preotul, şi căpeteniile triburilor adunării! (Cartea Numerilor 31, 26)

  • Împarte prada între luptătorii care s-au dus la război şi în toată adunarea! (Cartea Numerilor 31, 27)

  • adunarea să facă judecată între cel care a lovit şi răzbunătorul sângelui după aceste legi: (Cartea Numerilor 35, 24)

  • adunarea să-l scape pe ucigaş din mâna răzbunătorului sângelui şi să-l facă să se întoarcă în cetatea de refugiu unde fugise! Să locuiască acolo până la moartea marelui preot care a fost uns cu untdelemn sfânt! (Cartea Numerilor 35, 25)

  • Am luat atunci pe căpeteniile triburilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus în fruntea voastră capi peste o mie, capi peste o sută, capi peste cincizeci şi capi peste zece, ca scribi pentru triburile voastre. (Cartea Deuteronómului 1, 15)

  • Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul către toată adunarea voastră pe munte, din mijlocul focului, din nor şi din negură, cu glas puternic, fără să mai adauge nimic. Le-a scris pe două table de piatră şi mi le-a dat mie. (Cartea Deuteronómului 5, 22)

  • Când aţi auzit glasul din mijlocul întunericului şi când tot muntele ardea în foc, s-au apropiat căpeteniile triburilor voastre şi bătrânii voştri. (Cartea Deuteronómului 5, 23)

  • Să nu intre în adunarea Domnului cel cu partea bărbătească zdrobită, nici eunucul! (Cartea Deuteronómului 23, 2)

  • Să nu intre în adunarea Domnului copilul nelegitim: până la a zecea generaţie a lui să nu intre în adunarea Domnului! (Cartea Deuteronómului 23, 3)

  • Să nu intre în adunarea Domnului vreun fiu de-ai lui Amón sau de-ai lui Moáb: până la a zecea generaţie a lor să nu intre în adunarea Domnului! Niciodată! (Cartea Deuteronómului 23, 4)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina