Found 178 Results for: înțelepciunea financiară
Dar pentru că lumea, prin înţelepciunea ei, nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, i-a plăcut lui Dumnezeu să-i mântuiască pe cei care cred prin nebunia predicării. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 21)
În timp ce iudeii cer semne, iar grecii caută înţelepciunea, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 22)
dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, Cristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 24)
Iar voi, datorită lui, sunteţi în Cristos Isus, care pentru noi a fost făcut de Dumnezeu înţelepciunea, dreptatea, sfinţenia şi mântuirea, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 30)
astfel încât credinţa voastră să fie [bazată] nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 5)
Totuşi, noi vorbim de înţelepciune printre cei desăvârşiţi, dar nu de înţelepciunea lumii acesteia, nici a conducătorilor acestei lumi care sunt pieritori. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 6)
Însă noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu, care a fost tăinuită, şi pe care Dumnezeu o hotărâse înaintea veacurilor spre gloria noastră, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 7)
Despre acestea vorbim, nu în cuvinte învăţate de la înţelepciunea omenească, ci în [cuvinte] învăţate de la Duh, demonstrând prin cuvintele spirituale [realităţile] spirituale. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 13)
pentru că înţelepciunea acestei lumi este o nebunie înaintea lui Dumnezeu, căci este scris: „El îi va pierde pe cei înţelepţi în şiretenia lor” (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 3, 19)
Aceasta este mândria noastră: mărturia conştiinţei noastre că, în lume şi mai ales faţă de voi, ne-am purtat cu simplitate şi cu sinceritate divină; nu cu înţelepciunea trupească, ci cu harul lui Dumnezeu. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 12)
care a prisosit în noi în toată înţelepciunea şi priceperea. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 8)
pentru ca să fie făcută cunoscută acum principatelor şi puterilor cereşti, prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 10)