Found 55 Results for: încercare

  • unde m-au ispitit părinţii voştri; m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele (Scrisoarea către Evrei 3, 9)

  • Prin credinţă, Abrahám l-a adus ca jertfă pe Isáac atunci când a fost pus la încercare; şi era să-l jertfească pe singurul născut, el care primise cu bucurie promisiunile, (Scrisoarea către Evrei 11, 17)

  • Iubiţilor, să nu vă miraţi de focul care a izbucnit între voi ca o încercare ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva ciudat, (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 4, 12)

  • atunci Domnul ştie să-i salveze din încercare pe cei evlavioşi, iar pe cei nedrepţi să-i ţină până în ziua judecăţii ca să-i pedepsească, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 9)

  • „Cunosc faptele tale, truda şi statornicia ta şi că nu-i poţi suporta pe cei răi, că i-ai pus la încercare pe cei care se numesc apostoli, şi nu sunt şi i-ai descoperit mincinoşi. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 2)

  • Nu te teme de ceea ce vei avea de suferit! Iată că diavolul este gata să arunce pe unii dintre voi în închisoare, ca să vă pună la încercare, şi veţi avea o strâmtorare de zece zile! Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 10)

  • Pentru că ai păzit cuvântul meu cu statornicie, şi eu te voi păzi de ora încercării care trebuie să vină peste toată lumea, ca să-i pună la încercare pe toţi cei care locuiesc pe pământ! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 3, 10)


“A divina bondade não só não rejeita as almas arrependidas, como também vai em busca das almas teimosas”. São Padre Pio de Pietrelcina