Fundar 12 Resultados para: Sfințenie
Cine este ca tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca tine, minunat în sfinţenie, înfricoşător, care săvârşeşti fapte minunate? (Cartea Exodului 15, 11)
În ziua puterii tale, tu domneşti strălucind de sfinţenie; din sânul aurorei, ca roua te-am născut. (Cartea Psalmilor 110, 3)
Dar cei care păzesc cu sfinţenie cele sfinte vor fi sfinţiţi şi cei care le vor învăţa vor afla apărare. (Cartea Înţelepciunii 6, 10)
să rânduiască lumea în sfinţenie şi dreptate şi să facă judecată cu suflet drept, (Cartea Înţelepciunii 9, 3)
Căci aşa vorbeşte Cel mare şi Preaînalt, cel care locuieşte în veşnicie, al cărui nume este sfânt: „Eu locuiesc în înălţime şi sfinţenie şi sunt cu cel cu sufletul zdrobit şi umilit ca să înviorez duhul celor umiliţi şi să fac să trăiască inima celor zdrobiţi. (Cartea profetului Isaía 57, 15)
în sfinţenie şi dreptate, sub privirea lui, în toate zilele [vieţii] noastre. (Evanghelia după sf. Luca 1, 75)
Vorbesc ca om, din cauza slăbiciunii firii voastre: după cum [odinioară] vă puneaţi membrele ca sclavi ai impurităţii şi nelegiuirii spre nelegiuire, tot aşa, acum, oferiţi-vă membrele ca sclavi ai dreptăţii spre sfinţenie. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 6, 19)
Voi sunteţi martori, şi Dumnezeu de asemenea, că am fost cu sfinţenie, cu dreptate şi fără prihană faţă de voi cei care credeţi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 10)
ca să întărească inimile voastre, aşa încât să fiţi fără prihană în sfinţenie înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru la venirea Domnului nostru Isus împreună cu toţi sfinţii săi! Amin. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 3, 13)
Fiecare să ştie să-şi stăpânească propriul trup în sfinţenie şi cinste, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 4, 4)
Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 4, 7)
Totuşi, ea va fi mântuită prin naşterea copiilor, numai rămânând în credinţă, iubire şi sfinţenie cu modestie. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 2, 15)