Löydetty 77 Tulokset: vot
căci tu, Dumnezeul meu, mi-ai ascultat voturile, mi-ai dat moştenirea celor care se tem de numele tău. (Cartea Psalmilor 61, 6)
Atunci voi cânta psalmi numelui tău pentru totdeauna, ca să-mi împlinesc voturile zi de zi. (Cartea Psalmilor 61, 9)
Voi intra în casa ta cu arderi de tot; îmi voi împlini voturile faţă de tine, (Cartea Psalmilor 66, 13)
Faceţi voturi Domnului Dumnezeului vostru şi împliniţi-le, toţi cei din jurul lui să-i aducă daruri Celui Înfricoşător, (Cartea Psalmilor 76, 12)
Voi împlini voturile făcute Domnului de faţă cu tot poporul său. (Cartea Psalmilor 116, 14)
Voi împlini voturile făcute Domnului de faţă cu tot poporul său, (Cartea Psalmilor 116, 18)
Cum a jurat Domnului şi a făcut acest vot către Cel Atotputernic al lui Iacób: (Cartea Psalmilor 132, 2)
Atunci li s-au adăugat grupul hasidéilor, oameni puternici din Israél, toţi devotaţi legii. (Cartea întâi a Macabéilor 2, 42)
A ales preoţi fără pată, devotaţi legii. (Cartea întâi a Macabéilor 4, 42)
Au stabilit prin hotărâre comună şi prin vot, pentru tot neamul iudeilor, să celebreze în fiecare an aceste zile. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 8)
Pe baza unui decret votat de lumea din oraş, [iudeii] au acceptat propunerea lor pentru a arăta că doreau pacea fără suspiciune. Când au ajuns în larg, [cei din Iópe] i-au scufundat [şi s-au înecat] nu mai puţin de două sute. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 4)
Toţi au stabilit, prin vot comun, să nu lase neînsemnată această zi, ci să o sărbătorească în a treisprezecea zi din luna a douăsprezecea – aceasta se numeşte Adár în limba siriacă – în ajunul zilei lui Mardohéu. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 36)