Trouvé 8 Résultats pour: evlavia
Davíd, pentru evlavia lui, a moştenit tronul de domnie în veci; (Cartea întâi a Macabéilor 2, 57)
pentru regi şi pentru toţi cei care sunt în conducere, ca să ducem o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi demnitatea. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 2, 2)
De basmele profane şi născocirile babelor fereşte-te! Deprinde-te cu evlavia; (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 4, 7)
căci gimnastica trupului e de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în toate pentru că are promisiunea vieţii de acum şi a celei care are să vină. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 4, 8)
disputele interminabile între oameni cu mintea bolnavă şi lipsiţi de adevăr, care cred că evlavia este o sursă de câştig. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 6, 5)
Într-adevăr, evlavia este un mare câştig când se mulţumeşte cu ceea ce are. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 6, 6)
Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de acestea! Urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, statornicia, blândeţea! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 6, 11)
la cunoaştere, stăpânirea de sine; la stăpânirea de sine, statornicia; la statornicie, evlavia; (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 6)