Trouvé 1618 Résultats pour: fiul lui Cus
De fapt, ceea ce Legea nu putea, întrucât era slabă din cauza trupului, [a fost posibil la Dumnezeu]: Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său într-un trup asemănător cu cel al păcatului, iar cât priveşte păcatul, a condamnat păcatul în trup, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 8, 3)
Credincios este Dumnezeu de care aţi fost chemaţi la comuniunea cu Fiul său, Isus Cristos Domnul nostru. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 9)
Iar când toate îi vor fi supuse, atunci şi el, Fiul, se va supune celui care i-a supus lui toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 15, 28)
Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a fost predicat între voi, prin noi –de mine, de Silván şi de Timotéi – nu este da şi nu, ci în el este numai da. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 19)
mi l-a revelat pe Fiul său în mine ca să-l vestesc neamurilor [păgâne] imediat, fără să mă sfătuiesc cu cineva. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 16)
Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 2, 20)
Dar când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 4)
Dar ce zice Scriptura? „Alung-o pe servitoare şi pe fiul ei, căci fiul servitoarei nu va fi moştenitor împreună cu fiul celei libere!”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 30)
spre lauda gloriei harului său cu care ne-a copleşit în [Fiul] său preaiubit. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 6)
şi să-l aşteptaţi pe Fiul său din ceruri, pe care el l-a înviat din morţi, pe Isus, cel care ne mântuieşte de mânia ce vine. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 10)
Îţi încredinţez această poruncă, fiul meu Timotéi, potrivit cu profeţiile făcute mai înainte în privinţa ta ca, în conformitate cu ele, să lupţi lupta cea bună, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 1, 18)
în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile. (Scrisoarea către Evrei 1, 2)