Trouvé 94 Résultats pour: respectarea legii
Apoi le-a zis celor care-şi construiau case, celor care se logodiseră, celor care plantaseră vii şi celor care se temeau să se întoarcă acasă, potrivit legii. (Cartea întâi a Macabéilor 3, 56)
A ales preoţi fără pată, devotaţi legii. (Cartea întâi a Macabéilor 4, 42)
Pe când ea mai vorbea, tânărul a spus: „Ce aşteptaţi? Eu nu ascult de porunca regelui, ci ascult de porunca legii care le-a fost dată părinţilor noştri prin Moise. (Cartea a doua a Macabéilor 7, 30)
Să-l pândim pe cel drept, căci ne deranjează, stă împotriva faptelor noastre, ne reproşează păcate împotriva legii şi ne acuză de păcate împotriva disciplinei noastre! (Cartea Înţelepciunii 2, 12)
Ei au fost tulburaţi pentru puţin [timp] spre avertizare, având un semn al salvării spre amintirea poruncii legii tale. (Cartea Înţelepciunii 16, 6)
Dar aceia erau vrednici să fie lipsiţi de lumină şi închişi în întuneric, închizându-i şi păzindu-i pe fiii tăi, prin care lumina incoruptibilă a legii tale avea să fie dată lumii. (Cartea Înţelepciunii 18, 4)
Înţelepciunea şi ştiinţa, cunoaşterea legii sunt de la Domnul; iubirea şi căile faptelor bune sunt de la el. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 11, 15)
Cere-i cont aproapelui înainte de a-l ameninţa şi dă loc legii Celui Preaînalt! Înţelepciunea adevărată şi cea falsă (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 19, 17)
Toată înţelepciunea este teama de Domnul şi în orice înţelepciune se află împlinirea legii şi cunoaşterea atotputerniciei lui. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 19, 20)
căci toate acestea sunt pe baza legii! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 34, 7)
Sufletul meu s-a luptat pentru ea şi am fost conştiincios în împlinirea legii; mi-am întins mâinile spre înălţime şi am plâns pentru necunoaşterea ei. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 51, 19)
Pune trâmbița la gură! Vin ca un vultur peste casa Domnului, din cauză că au încălcat alianța mea și s-au răzvrătit împotriva legii mele. (Cartea profetului Oséa 8, 1)