pronađen 33 Rezultati za: sfinții
El va rosti cuvinte împotriva Celui Preaînalt şi-i va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt. Va căuta să schimbe timpurile şi legea. Ei vor fi daţi în mâna lui până la un timp, timpuri şi jumătate de timp. (Cartea profetului Daniél 7, 25)
Veți fugi prin valea munților mei, pentru că valea munților va ajunge la Ațál; veți fugi cum ați fugit din fața cutremurului în zilele lui Ozía, regele lui Iúda. Domnul Dumnezeul meu va veni și toți sfinții vor fi cu el. (Cartea profetului Zaharía 14, 5)
Trecând pe la toate [comunităţile], Petru a coborât şi la sfinţii care locuiesc în Lída. (Faptele Apostolilor 9, 32)
Salutaţi-i pe Filolog şi pe Iulia, pe Neréu şi pe sora lui, pe Olimpás şi pe toţi sfinţii care sunt cu ei! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 16, 15)
Sau nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea este judecată de voi, sunteţi nevrednici [ca să judecaţi] probleme mărunte? (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 6, 2)
Paul, apostol al lui Cristos Isus prin voinţa lui Dumnezeu, şi fratele Timotéi, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corínt şi către toţi sfinţii care sunt în întreaga Aháia: (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 1)
Salutaţi-vă unii pe alţii cu sărutul cel sfânt! Vă salută toţi sfinţii. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 12)
Paul, apostol al lui Cristos Isus, prin voinţa lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Éfes şi care cred în Cristos Isus: (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 1)
De aceea şi eu, auzind de credinţa voastră în Domnul Isus şi de iubirea pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 15)
Mie, celui mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat acest har: să le vestesc păgânilor inefabila bogăţie a lui Cristos (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 8)
să fiţi în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 18)
Faceţi orice fel de rugăciuni şi cereri în Duh în orice timp! Pentru aceasta fiţi vigilenţi şi statornici în rugăciune pentru toţi sfinţii (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 6, 18)