Talált 348 Eredmények: Age

  • Este puţin păcatul lui Peór de care nu ne-am purificat până astăzi şi care a adus un flagel în adunarea Domnului, (Cartea lui Iósue 22, 17)

  • Îl voi atrage spre tine, la pârâul Chişón, pe Siséra, căpetenia armatei lui Iabín, împreună cu carele şi trupele lui şi-l voi da în mâinile tale»?”. (Cartea Judecătorilor 4, 7)

  • A trimis mesageri în întregul Manáse, care şi acesta a mers în urma lui. A trimis mesageri în Aşér, în Zabulón şi în Neftáli şi ei au urcat înaintea lor. (Cartea Judecătorilor 6, 35)

  • Ghedeón a trimis mesageri în tot ţinutul muntos al lui Efraím ca să spună: „Coborâţi înaintea lui Madián şi luaţi-le apele până la Bet-Bará şi Iordán!”. Toţi bărbaţii lui Efraím s-au adunat şi au luat în stăpânire apele până la Bet-Bará şi Iordán. (Cartea Judecătorilor 7, 24)

  • A trimis mesageri la Abimélec, la Arúma, ca să-i spună: ,,Iată, Gaál, fiul lui Ébed, şi fraţii lui au venit la Síhem şi au răzvrătit cetatea împotriva ta. (Cartea Judecătorilor 9, 31)

  • Iéfte a trimis mesageri la regele fiilor lui Amón ca să-i spună: „Ce ai cu mine că vii să faci război împotriva mea în ţara mea?”. (Cartea Judecătorilor 11, 12)

  • Regele fiilor lui Amón le-a răspuns mesagerilor lui Iéfte: „Pentru că Israél, când a plecat din Egipt, a luat ţara mea de la Arnón până la Iaboc şi Iordán. Dă-mi-o înapoi acum de bună voie!”. (Cartea Judecătorilor 11, 13)

  • Iéfte a trimis din nou mesageri la regele fiilor lui Amón (Cartea Judecătorilor 11, 14)

  • Israél a trimis mesageri la regele din Edóm ca să-i spună: ‹Lasă-mă, te rog, să trec prin ţara ta!›. Dar regele din Edóm [nici] n-a voit să audă. A trimis şi la regele din Moáb, dar nici el n-a vrut. Şi Israél a rămas la Cádeş. (Cartea Judecătorilor 11, 17)

  • Israél a trimis mesageri la Sihón, regele amoréilor, regele din Heşbón. Israél i-a zis: ‹Lasă-mă, te rog, să trec prin ţara ta până la locul meu!›. (Cartea Judecătorilor 11, 19)

  • Samsón a coborât cu tatăl său şi cu mama sa la Timná. Când au ajuns la viile din Timná, iată, era un leu tânăr care răgea înaintea lui. (Cartea Judecătorilor 14, 5)

  • Filistenii l-au prins şi i-au scos ochii; l-au dus la Gáza, l-au legat cu două lanţuri de bronz şi trăgea la [piatra] de moară în temniţă. (Cartea Judecătorilor 16, 21)


“Se precisamos ter paciência para suportar os defeitos dos outros, quanto mais ainda precisamos para tolerar nossos próprios defeitos!” São Padre Pio de Pietrelcina