Talált 85 Eredmények: Rugăciunea Ioshaphatului/page/7/page/6/page/3/page/3/page/3
Întoarce-ţi faţa spre rugăciunea slujitorului tău şi spre cererea lui, Doamne Dumnezeul meu, ca să asculţi strigătul şi rugăciunea pe care ţi-o adresează astăzi slujitorul tău! (Cartea întâi a Regilor 8, 28)
Să fie ochii tăi deschişi spre casa aceasta noapte şi zi, spre locul în care ai zis: «Acolo va fi numele meu», ca să asculţi rugăciunea pe care ţi-o va adresa slujitorul tău în locul acesta! (Cartea întâi a Regilor 8, 29)
Când Solomón a terminat de adresat Domnului toată rugăciunea aceasta şi cererea aceasta, s-a ridicat dinaintea altarului Domnului unde îngenunchiase şi unde era cu mâinile întinse spre cer. (Cartea întâi a Regilor 8, 54)
Domnul i-a zis: „Am ascultat rugăciunea şi cererea pe care le-ai făcut înaintea mea. Am sfinţit casa aceasta pe care ai zidit-o ca să pun în ea numele meu pentru totdeauna, iar ochii mei şi inima mea vor fi acolo în toate zilele. (Cartea întâi a Regilor 9, 3)
Atunci Isaía, fiul lui Ámoţ, a trimis la Ezechía să-i spună: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israél: «Am auzit rugăciunea pe care mi-ai adresat-o referitor la Senaheríb, regele Asíriei». (Cartea a doua a Regilor 19, 20)
,,Întoarce-te şi spune-i lui Ezechía, conducătorul poporului meu: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Davíd, tatăl tău: ‹Ţi-am auzit rugăciunea şi ţi-am văzut lacrimile. Iată, eu te voi face sănătos şi a treia zi vei urca la templul Domnului. (Cartea a doua a Regilor 20, 5)
Întoarce-ţi faţa spre rugăciunea slujitorului tău şi spre cererea lui, Doamne Dumnezeul meu, ca să asculţi strigătul şi rugăciunea pe care ţi-o adresează slujitorul tău! (Cartea a doua a Cronicilor 6, 19)
Să fie ochii tăi deschişi spre casa aceasta zi şi noapte, spre locul despre care ai zis că îţi vei pune numele acolo, ca să asculţi rugăciunea pe care ţi-o va adresa slujitorul tău în locul acesta! (Cartea a doua a Cronicilor 6, 20)
Acum, Dumnezeul meu, să fie ochii tăi deschişi şi urechile tale atente la rugăciunea din locul acesta! (Cartea a doua a Cronicilor 6, 40)
Când Solomón şi-a terminat rugăciunea, a coborât foc din cer şi a consumat arderea de tot şi jertfele. Şi gloria Domnului a umplut templul. (Cartea a doua a Cronicilor 7, 1)
Domnul i s-a arătat lui Solomón noaptea şi i-a zis: „Am ascultat rugăciunea ta şi am ales locul acesta drept casă pentru jertfe. (Cartea a doua a Cronicilor 7, 12)
Ochii mei vor fi deschişi şi urechile mele atente la rugăciunea [făcută] în locul acesta. (Cartea a doua a Cronicilor 7, 15)