Fondare 77 Risultati per: Coroana de spini
Vă iertăm erorile şi greşelile [făcute] până în ziua de azi şi [vă scutim de taxa] pentru coroană pe care o datoraţi şi, dacă s-a impus vreo altă taxă în Ierusalím, să nu o plătiţi! (Cartea întâi a Macabéilor 13, 39)
a mers la regele Demétrios cam în anul o sută cincizeci şi unu şi i-a dăruit o coroană de aur cu o ramură de palmier; pe lângă acestea, ramurile [de măslin] care se obişnuiesc pentru templu şi în acea zi a stat liniştit. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 4)
Calea celui leneş este ca un gard de spini, iar cărarea celor drepţi este nivelată. (Cartea Proverbelor 15, 19)
Spini şi laţuri sunt pe calea celui strâmb, dar cel care-şi păzeşte sufletul se îndepărtează de ele. (Cartea Proverbelor 22, 5)
ca un crin între spini, aşa este prietena mea între fete. (Cartea Cântarea Cântărilor 2, 2)
Ieşiţi şi priviţi, fiice ale Siónului, la regele Solomón! El are coroana cu care l-a încoronat mama lui în ziua căsătoriei lui şi în ziua bucuriei inimii sale. (Cartea Cântarea Cântărilor 3, 11)
Fiind prezentă [virtutea], este imitată, trecând, este dorită; în veac va triumfa purtând coroană, pentru că a învins lupta întrecerilor neîntinate. (Cartea Înţelepciunii 4, 2)
Teama de Domnul este glorie şi mândrie, şi bucurie şi coroană de veselie. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 1, 11)
Coroana înţelepciunii este să te temi de Domnul, ea face să înflorească pacea şi sănătatea deplină. Amândouă sunt daruri ale lui Dumnezeu spre pace, dar mândria se extinde pentru cei care-l iubesc. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 1, 18)
(24a) Iată, împrejmuieşte-ţi proprietatea cu spini (24b) Leagă [punga cu] argintul şi aurul tău (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 28, 24)
Când ţi-ai făcut datoria, întinde-te ca să te bucuri printre ei şi să primeşti coroana pregătirii bune! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 32, 2)
de la cel care poartă purpură şi coroană până la cel învăluit cu haină sărăcăcioasă, (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 40, 4)