Fondare 556 Risultati per: rege Agripa
Apoi Féstus a zis: „Rege Agrípa şi voi toţi care sunteţi aici împreună cu noi, priviţi-l pe acesta pentru care toată mulţimea iudeilor, atât la Ierusalím, cât şi aici, m-a asaltat strigând că el nu mai trebuie să trăiască. (Faptele Apostolilor 25, 24)
Nu am nimic sigur de scris stăpânului despre el. De aceea l-am adus înaintea ta, rege Agrípa, pentru ca, după acest interogatoriu, să am ce scrie, (Faptele Apostolilor 25, 26)
Agrípa i-a zis lui Paul: „Îţi este permis să te aperi”. Atunci Paul, întinzându-şi mâna, şi-a început apărarea: (Faptele Apostolilor 26, 1)
„Mă consider fericit, o, rege Agrípa, că astăzi, înaintea ta, mă pot apăra de toate acuzele pe care mi le aduc iudeii, (Faptele Apostolilor 26, 2)
la care cele douăsprezece triburi ale noastre speră să ajungă aducând cu stăruinţă cult [lui Dumnezeu] noaptea şi ziua. Pentru această speranţă sunt eu acuzat de iudei, o, rege. (Faptele Apostolilor 26, 7)
Pe la amiază, am văzut pe drum, o, rege, o lumină din cer, mai strălucitoare decât soarele, care ne-a învăluit pe mine şi pe cei care mă însoţeau. (Faptele Apostolilor 26, 13)
De atunci, o, rege Agrípa, nu am fost neascultător faţă de viziunea cerească (Faptele Apostolilor 26, 19)
Crezi în profeţi, rege Agrípa? Ştiu că tu crezi”. (Faptele Apostolilor 26, 27)
Dar Agrípa i-a zis lui Paul: „Încă puţin şi mă convingeai să mă fac creştin!”. (Faptele Apostolilor 26, 28)
Iar Agrípa i-a spus lui Féstus: „Acest om ar fi putut fi eliberat dacă n-ar fi făcut apel la Cézar”. (Faptele Apostolilor 26, 32)
Acestuia, Abrahám i-a dat a zecea parte din toate. Numele lui, tradus, înseamnă mai întâi rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salémului, care înseamnă rege al păcii. (Scrisoarea către Evrei 7, 2)
Cinstiţi-i pe toţi, iubiţi-i pe fraţi, temeţi-vă de Dumnezeu, respectaţi-l pe rege! (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 17)