Fondare 26 Risultati per: slab
Vedeţi ţara, cum este ea şi cum este poporul care locuieşte în ea, dacă este tare sau slab, dacă este mic sau mare la număr, (Cartea Numerilor 13, 18)
Saul şi poporul l-au cruţat pe Agág şi ceea ce era mai bun din turmă şi din cireadă, animalele grase şi mieii: tot ceea ce era mai bun nu a vrut să le nimicească. Dar orice lucru prost şi slab, pe acelea le-a nimicit. (Cartea întâi a lui Samuél 15, 9)
Războiul a ţinut mult între casa lui Saul şi casa lui Davíd. Davíd devenea tot mai puternic, iar Saul devenea tot mai slab. (Cartea a doua a lui Samuél 3, 1)
Acum eu sunt încă slab, deşi sunt uns ca rege; însă oamenii aceia, fiii Ţerúiei, sunt mai puternici decât mine. Să răsplătească Domnul celui care a făcut răul după răutatea sa!”. (Cartea a doua a lui Samuél 3, 39)
S-au adunat alături de el oameni de nimic, fii ai lui Beliál, şi s-au întărit împotriva lui Roboám, fiul lui Solomón. Roboám era tânăr şi slab de inimă şi nu a avut putere înaintea lor. (Cartea a doua a Cronicilor 13, 7)
Asá l-a invocat pe Domnul Dumnezeul lui şi a zis: „Doamne, numai tu poţi veni în ajutor celui slab şi celui puternic: vino în ajutorul nostru, Doamne Dumnezeul nostru! Căci pe tine ne sprijinim şi în numele tău am venit împotriva acestei mulţimi. Doamne, tu eşti Dumnezeul nostru: să nu învingă omul împotriva ta!”. (Cartea a doua a Cronicilor 14, 10)
Scăpaţi-l pe cel slab şi pe cel nevoiaş eliberaţi-i din mâna celor nelegiuiţi!”. (Cartea Psalmilor 82, 4)
Ia aminte la strigarea mea, căci sunt atât de slab! Eliberează-mă de cei care mă urmăresc, căci sunt mai tari decât mine! (Cartea Psalmilor 142, 7)
Puterea noastră să fie legea dreptăţii, pentru că cel slab se arată nefolositor. (Cartea Înţelepciunii 2, 11)
Căci eu sunt slujitorul tău şi fiul slujnicei tale, om slab şi cu viaţă scurtă şi prea mic ca să înţeleg judecata şi legile. (Cartea Înţelepciunii 9, 5)
El se roagă pentru proprietăţi, pentru căsătorii şi pentru fii şi nu se ruşinează să vorbească dinaintea a ceea ce este neînsufleţit şi invocă pentru sănătate ceea ce este slab, (Cartea Înţelepciunii 13, 17)
Tot aşa, un oarecare, intenţionând să navigheze şi fiind pe punctul să străbată valuri năprasnice, strigă la lemnul mai slab decât corabia care-l poartă. (Cartea Înţelepciunii 14, 1)