Znaleziono 837 Wyniki dla: Cântarea lui Moise
De fapt, este evident că Domnul nostru se trage din Iúda, trib în privinţa căruia Moise n-a spus nimic despre preoţi. (Scrisoarea către Evrei 7, 14)
Aceştia aduc cult unei imagini şi umbre a celor cereşti, după cum i-a fost revelat lui Moise când urma să ridice cortul: „Vezi – i-a zis – să faci toate după modelul care ţi-a fost arătat pe munte!”. (Scrisoarea către Evrei 8, 5)
Într-adevăr, după ce a rostit toate poruncile din Lege în faţa poporului, Moise a luat sângele viţeilor şi al ţapilor, împreună cu apă, lână roşie şi isop şi a stropit însăşi cartea şi tot poporul, (Scrisoarea către Evrei 9, 19)
Dacă cineva refuză Legea lui Moise, este ucis fără milă pe baza a două sau trei mărturii. (Scrisoarea către Evrei 10, 28)
Prin credinţă, Moise, abia născut, a fost ascuns de părinţii lui timp de trei luni, pentru că au văzut cât de frumos era copilul şi nu s-au temut de decretul regelui. (Scrisoarea către Evrei 11, 23)
Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraón, (Scrisoarea către Evrei 11, 24)
Iar priveliştea era atât de înfricoşătoare, încât Moise a spus: „Sunt îngrozit şi mă cutremur”. (Scrisoarea către Evrei 12, 21)
Dar arhanghelul Mihaél, când se certa cu diavolul, disputându-şi trupul lui Moise, nu a îndrăznit să aducă o judecată insultătoare, ci a spus: „Să te mustre Domnul!”. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 9)
Ei cântă cântarea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului, spunând: „Mari şi minunate sunt lucrările tale, Doamne Dumnezeule atotputernic! Drepte şi adevărate sunt căile tale, rege al neamurilor! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 15, 3)