Encontrados 37 resultados para: căutarea adevărului
care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 2, 4)
dar dacă întârzii, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, coloana şi temelia adevărului! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 3, 15)
Străduieşte-te să te prezinţi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care nu are de ce să se ruşineze, ca un împărţitor corect al cuvântului adevărului! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 2, 15)
să-i mustre cu blândeţe pe cei care i se opun, cu speranţa că Dumnezeu le va da convertirea spre cunoaşterea adevărului, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 2, 25)
[gata] mereu să înveţe, dar incapabile să ajungă vreodată la cunoaşterea adevărului. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 3, 7)
Căci aşa cum Iánes şi Iambrés i s-au opus lui Moise, tot aşa şi aceştia se opun adevărului, oameni stricaţi la minte, găsiţi nevrednici în privinţa credinţei, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 3, 8)
Paul, slujitor al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Cristos, spre credinţa celor aleşi de Dumnezeu şi spre cunoaşterea adevărului conform evlaviei, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 1, 1)
Căci dacă păcătuim de bunăvoie, după ce am primit cunoaşterea adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, (Scrisoarea către Evrei 10, 26)
Cei care vorbesc astfel arată că sunt în căutarea unei patrii. (Scrisoarea către Evrei 11, 14)
Dar dacă aveţi gelozie amară şi rivalitate în inima voastră, nu vă lăudaţi şi nu minţiţi împotriva adevărului. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 3, 14)
Mulţi se vor lua după desfrâul lor şi, din cauza lor, calea adevărului va fi defăimată. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 2)
Noi suntem din Dumnezeu. Cine-l cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă. Cel care nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 4, 6)