Encontrados 235 resultados para: slujire de laudă

  • Oare nu sunt ei toţi duhuri care slujesc, trimişi cu o slujire în folosul acelora care aveau să moştenească mântuirea? (Scrisoarea către Evrei 1, 14)

  • când spune: „Voi vesti numele tău fraţilor mei, în mijlocul adunării te voi lăuda”. (Scrisoarea către Evrei 2, 12)

  • pe când Cristos a fost ca fiu, peste casa lui, iar casa lui suntem noi, numai dacă păstrăm îndrăzneala şi lauda speranţei. (Scrisoarea către Evrei 3, 6)

  • Acum însă el a primit o slujire cu atât mai deosebită, cu cât mai înaltă este alianţa al cărei mijlocitor este el, deoarece aceasta este întemeiată pe promisiuni mai bune. (Scrisoarea către Evrei 8, 6)

  • Aşadar, să-i oferim lui Dumnezeu prin el o jertfă de laudă continuă, adică rodul buzelor care mărturisesc numele lui! (Scrisoarea către Evrei 13, 15)

  • Dar acum vă mândriţi cu lăudăroşenia voastră. Orice astfel de laudă este rea. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 4, 16)

  • pentru ca valoarea credinţei voastre, mai preţioasă decât aurul pieritor, care se încearcă în foc, să fie un motiv de laudă, glorie şi cinste la arătarea lui Isus Cristos. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 7)


“Você deve ter sempre prudência e amor. A prudência tem olhos; o amor tem pernas. O amor, como tem pernas, gostaria de correr a Deus. Mas seu impulso de deslanchar na direção dEle é cego e, algumas vezes, pode tropeçar se não for guiado pela prudência, que tem olhos.” São Padre Pio de Pietrelcina